celule tumorale

Testul Maintrac se bazează pe monitorizarea celulelor epiteliale tumorale circulante – adică pe acele celule care se desprind din tumorile solide și care circulă prin sângele bolnavului.
Numărarea lor la anumite intervale le permite experților să cunoască evoluția cancerului și să determine chiar riscul de metastaze înainte de a le putea vedea prin investigații imagistice.
Practic, cu ajutorul acestor celule și cu soluția Maintrac, doctorii reușesc să privească în față cancerul, să știe mai bine cu ce au de-a face: află la ce tratament reacționează, dacă terapia aleasă evoluează conform așteptărilor, dacă există risc de metastaze, risc depistat cu mult înainte ca acestea să apără la CT sau RMN.
De obicei, pacienții apelează la Maintrac după ce au trecut printr-o interveție chirurgicală, iar tumora le-a fost îndepărtată. Chiar dacă ea nu mai poate fi analizată, doar pe baza numărului și tipului de celule epiteliale tumorale circulante, Maintrac poate indica toate caracteristicile acestor celule și care sunt cele mai bune decizii privind tratamentele următoare.

Monitorizarea celulelor epiteliale tumorale circulante prin metoda Maintrac vine cu 3 avantaje pentru pacienți:

  1. controlul succesului chimioterapiei – pacienții ale căror celule tumorale circulante sunt eliminate sau măcar reduse considerabil prezintă un risc mai scăzut de recidivă a cancerului, un prognostic favorabil și o supraviețuire globală mai crescută.
  2. personalizarea inhibării hormonale – inhibarea homonală este o opțiune terapeutică nonchirurgicală pentru cancer. Anumite tipuri de cancer (cel de sân, de ovar, prostată, de endometru) necesită hormonii pentru a se dezvolta. Proliferarea celulelor tumorale circulante depinde de numărul lor de receptori hormonali, iar terapiile hormonale pot bloca acești receptori, lucru care duce la oprirea creșterii celulelor canceroase. Maintrac monitorizează numărul acestora în timpul blocadei hormonale, iar dacă el nu crește, ba chiar scade puțin, atunci riscul de recidivă este mic. Automat, Maintrac este și cel care indică cea mai bună terapie pentru blocada hormonală, în funcție de evoluția numărului de celule tumorale.
  3. terapie personalizată și țintită chiar și în cazul unor metastaze – pe lângă faptul că poate depista riscul de metastază înainte ca această să se vadă la investigațiile imagistice, Maitrac poate indica și care este terapia potrivită, arătând ce anume acționează cel mai bine asupra celulelor tumorale. Testul de chimiosensibilitate care folosește metoda Maintrac poate răspunde acestor întrebări.

 

sursa foto: ©Shutterstock