Tot ce trebuie să știi despre testul Maintrac

Despre Maintrac

Testul Maintrac > Despre Maintrac

despre maintrac 2

Maintrac este un test conceput să le redea pacienților de cancer ceva ce cred că au pierdut: controlul asupra evoluției stării lor de sănătate. Când primești acest diagnostic și începi un anume tip de tratament, ai mereu senzația că participi la o loterie, că este o chestiune de noroc să afli că medicamentele primite au funcționat, că nimic nu este și nu poate fi sigur în privința tratării.

Maintrac îi permite bolnavului să nu aștepte la nesfârșit testând tratamente care poate nu i se potrivesc și să irosească, astfel, timp atât de prețios, să-și piardă puterile luptând cu efecte adverse care puteau fi evitate. Îi oferă din start posibilitatea unui tratament personalizat și eficient. Îi poate spune oricând dacă schema de chimioterapie în care a intrat sau în care este programat să intre este sau nu cea potrivită pentru el.